Producția de grâu la nivel mondial ar putea atinge un nou record în anul agricol următor, 2013-2014, contribuind la refacerea stocurilor și punând presiune pe prețuri, potrivit estimărilor Departamentului Agriculturii din SUA, informează Mediafax.
„În cazul în care nu va fi o recoltă record, în mod cert vom înregistra o revenire la nivelurile din ultimii ani”, a declarat economistul-șef al Departamentului Agriculturii, Joseph Glauber, citat de MarketWatch.
În prezent, cotațiile pentru grâu au scăzut la minimul ultimelor opt săptămâni pe piața din Chicago, ca urmare a ninsorilor abundente din SUA, care au alimentat așteptări privind recuperarea culturilor afectate de secetă. Zăpada asigură apă extrem de necesară în sol, a spus Glauber, adăugând că situația se schimbă de la o săptămână la alta. Randamentul culturilor de grâu din regiunea Mării Negre, în special Rusia și Ucraina, sunt așteptate să revină la normal, după ce producția a scăzut cu circa o treime anul trecut.
Prețurile la grâu au crescut pe piața internațională anul trecut, din cauza impactului secetei în țări cu producție mare, precum SUA, Rusia și Australia.
Precedentul record pentru recolta globală de grâu a fost de 696,6 milioane de tone, în sezonul agricol 2011-2012.